Echipa noastră este gata să te ajute!
Cabinetul Nutridiagnost reprezintă locul în care punem accent pe sănătatea și educarea pacientului din punct de vedere nutrițional și al prevenției complicațiilor diabetului.
Aici, toți cei care ne trec pragul, pe lângă serviciile medicale decontate de Casa de Sănătate, găsesc specialiști dedicați care în primul rând creează o legătură cu pacientul pentru a oferi un tratament integrat: suflet-minte-corp.
Bunăstarea ta este
prioritatea noastră principală.
Fiecare plan de tratament fie el de diabet, fie de nutriție, este adaptat în funcție de nevoile pacientului, cu un accent puternic pe înțelegerea diagnosticului, a mecanismelor necesare controlului bolii astfel încât calitatea vieții sale să fie îmbunătățită .
Cabinetul oferă servicii de diabet, screening polineuropatie diabetică , screening arteriopatiei cronice obliterante, nutriție și controlul greutății, consiliere psihologică și psihoterapie.
Întâlneşte echipa
Dr. Oana Coldea Uzarciuc
Medic primar diabet, nutriție și boli metaboliceDr. Oana Coldea Uzarciuc este medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, cu o experiență de peste 12 ani în nutriție.
Pentru ea, nutriția este o pasiune nu doar o știință iar misiunea ei este ca fiecare pacient să simtă că poate să își contureze singur un plan nutrițional, adaptat nevoilor sale.
Crede cu tărie că fiecare pacient are nevoie de timpul necesar pentru a înțelege și integra orice schimbare iar pentru asta, are nevoie de empatie, răbdare și blândețe.
Acestea fiind valorile după care se ghidează ca și medic dar și în viața de zi cu zi, valori pe care le caută și la oamenii din echipa sa.
Iulia-Diana Pop
Psiholog clinician și psihoterapeut„De ce să mă duc la psiholog când eu am diabet? Ce legătură are psihologul cu diagnosticul meu de diabet? “
Sunt câteva dintre întrebările pacienților noștri și pe care le aud în momentul în care pacientul îmi trece pragul cabinetului. Au o atitudine de confuzie, timorare- că vor primi acel diagnostic de tulburare mintală și tratament, de rușine față de cei care așteaptă pe hol- “Vor spune că am probleme cu capul de m-a trimis doamna doctor aici.”
Iar aceste întrebări, deschid deja ușa consilierii psihologice, prin psiho-educație. Vorbim despre ce facem și care este rolul psihologului în echipa de diabet, abordăm toate temerile legate de mersul la psiholog, demitizăm anumite concepte legate de ceea ce înseamnă un psiholog, urmând ca, odată ce pacientul se simte mai confortabil în cabinet, să abordăm piatra cea mai mare care îl apasă: diagnosticul de diabet.
Dr. Denisa Petrescu
Medic specialist endocrinologieMedic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice